sâmbătă, 12 februarie 2011

azi marea era înăuntră (pe-afară nu se mai vedea)


4 comentarii:

  1. alexander16 februarie 2011 la 23:35

    frumoasa metafora a inghetului. stii ca inauntru e cel mai acasa loc posibil? :)

    RăspundețiȘtergere
  2. florin17 februarie 2011 la 17:49

    http://www.youtube.com/watch?v=ul9OTShQ_rc lumea e o mare de un albastru atit de orizontal.. Pasii din ginduri ramin putin pe nisipurile timpului.. O declaratie de iubire, acum, e la fel de albastra, cumva..Pentru ca, seamana cu cea din epoca de aur, a amintirilor..
    Vezi, marea seamana cu celelalte mari, care au fost, in noi, intotdeauna..
    Am iubit nuantzele atit de infinite ale idealurilor, nu? Ca sa ne imprumutam de la ele un timp, pe care, asa de mult l-am vrut al nostru..

    RăspundețiȘtergere
  3. florin17 februarie 2011 la 18:08

    Imaginile trecutului au culorile neschimbate..Si aromele primelor saruturi pasionale..Au viata efervescenta a senzatiilor traite pentru prima oara..Au fiinta noastra profunda, deschisa spre un infinit atit de posibil..

    RăspundețiȘtergere
  4. florin17 februarie 2011 la 18:38

    Ochi, chip, trup, trairi senzuale..Forme de statui miscatoare, mimici, gesturi imbietoare..Culori pictate pe masti transparente, sub care se vede atit de autentic, sufletul cel cautator..Curbe dezvaluite printre atitea lumini si umbre difuze..Suflete care sesizeaza senzatii..
    Printre rinduri cu forme schimbatoare, euri sensibile, atit de doritoare de sinceritate si vis..
    Cine ne viseaza visurile, inca?..

    RăspundețiȘtergere

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)