Oninuţa

Oninuţa e starea de care m-am îndrăgostit cu puţină vreme în urmă, o stare foarte specială şi inefabilă dar şi un anumit parfum, ba de primăvară, ba de copilărie, între ele cu destule ploi, tristeţi sau dimineţi însorite. Foarte Amestecată Oninuţa asta.
Azi e ziua ei, a Oninuţei. Şi o cheamă Rebeca cu mamă Monica şi tată Iubi.
Oninuţa poate fi un cuvânt bun, o fiinţă interioară, o întreagă lume sau doar un vis, Oninuţa ar putea fi o voce permanentă rostită pe dinăuntru de toate fetiţele rătăcite în lume. Fără să sper vreodată că în afara lumii vocea va avea trup şi chip şi ochişori, mânuţe şi sufleţel.
De doi ani această voce vorbeşte şi râde şi uneori tace.
Iar mie nu-mi mai este frică să o aud tăcând.
La mulţi ani, Rebeca, acum timpul nostru are doi ani şi visează deja vise de oameni mari!