luni, 1 noiembrie 2010

Miroase.
Un mânz de miros se zbenguie în jurul oraşului.
Frunze ude din care se scurg culorile, pământ jilav din care fuge puiul pământ, mâini şi genunchi înfofoliţi în piele reavănă, vise de fată într-un vis de băiat, geamuri aburite de autobuz, ciment ciment ciment lipind rătăcirile în corp, resturi de crengi şi păduri. Gutui răzălite în suc de hohote şi panici.
Ce toamnă!
Mirosul atinge ţesuturi şi fire secrete şi împleteşte ilice.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu