cititul

Cititul mă ia cu el, cu o forţă atât de interioară încât am impresia că totul porneşte de la mine, nu de la el. Şi rămâne în el ceva din mine, un parcurs sclipitor şi înălţător ca un săniuş scheletic pe care cresc tristeţi sfâşietoare şi singurătăţi personale.
Cititul mă umple de parcă golul n-ar fi existat vreodată şi toate pânzele freatice şi negre ale realităţii au trecut subit într-o pastă umană a posibilului.
Cititul e o tăcere foarte interioară a cuvintelor. Uneori a mea şi numai a mea.